3. Care sunt obstacolele revenirii la muncă după un diagnostic de boală cronică?

Revenirea la muncă a persoanelor cu boli cronici este adeseori frânată de diferite obstacole, o parte dintre ele fiind generate de politicile naționale.

O serie de studii de specialitate realizate la nivel european au evaluat politicile și strategiile naționale pentru a evidenția eficiența acestora în stimularea revenirii la muncă a bolnavilor cronici. Acestea au scos în evidență o serie de obstacole. Redăm mai jos câteva exemple:

• Deși există inițiative politice semnificative formulate de UE pentru stimularea revenirii la muncă a persoanelor cu boli cronice, ceea ce lipsește adesea este fie un cadru național cuprinzător, fie o abordare personalizată pentru facilitarea reintegrării în muncă a bolnavilor cronici pe parcursul vieții lor profesionale (Mehtap Akgüç, 2023)
• Legislația din majoritatea țărilor europene este inadecvată, iar coordonarea factorilor interesați pentru implementarea politicilor de reintegrare a forței de muncă ineficientă (Anastasia Vlachou et al. 2018)
• Similar, un alt studiu evidenția coordonarea limitată și cooperarea deficitară a profesioniștilor din domeniul medical și a celor din domeniul muncii (Håvard Thorsen Rydland 2022)
• Un alt studiu care a analizat strategiile de stimulare a revenirii la muncă arată că, în majoritatea țărilor europene, persoanele cu boli cronice sunt adesea asimilate în sistemele legislative grupului persoanelor cu dizabilități și doar în acest caz pot primi sprijin pentru reangajare, dar aceste strategii nu abordează neapărat toate nevoile persoanelor cu boli cronice (Chiara Scaratti et al. 2018)
• Sistemele care oferă sprijin pentru reabilitare pe baza eventualelor costuri pentru angajatori nu vor avea succes în promovarea reangajării lucrătorilor cu salarii mici care oferă forță de muncă puțin calificată (Katherine Lippel 2020)
• Un alt impediment este acela că în unele țări, printre care și România, legislația menționează prea puțini actori cu rol formal în procesul revenirii la muncă, astfel încât mulți dintre cei ce ar putea să se implice nu o pot face în mod formal. În România, legislația detaliază extensiv rolul personalului medical și doar marginal amintește despre angajatori, deși aceștia au în practică un rol esențial în revenirea la muncă. În același timp, specialiști sau părți interesate precum psihologii, asistenții sociali, organizațiile non-profit nu sunt menționați în lege deloc și astfel nu li se acordă nici un rol în acest proces (Adela Popa, Mehtap Akgüç și Ziv Amir 2023)

Printre cele mai semnificative neajunsuri ale politicilor de stimulare a revenirii la muncă sunt transpunerea deficitară a legislației europene în legislațiile naționale specifice, lipsa de coordonare a factorilor implicați, abordarea la comun a persoanelor cu boli cronice și a celor cu dizabilități, lipsa de eficiență a stimulentelor oferite angajatorilor pentru integrarea în muncă a persoanelor cu calificare scăzută.